Ma uit la tragedia polonezilor, la cum se repeta istoria unui popor chinuit de vreme, mototolit, terfelit si disparut/impartit de 3 ori in istorie. Raspunsul se afla undeva in negura vremilor, cand la sfarsitul primului razboi mondial, polonezii au luat prizonieri hoardele raspandind debandada si nasterea imperiului sovietic. Stalin, Woland, s-a gandit la razbunare, imediat dupa opera de arta Ribbentrop Molotov. Si a dus gluma mai departe, eliberand crema armatei poloneze nu de franghii cum acestia facusera, in perioada apropiata tratatului de la Versaillles, ci prin trimiterea unui glont in ceafa, un genocid metodic. Gradul de rafinament al rusilor nu a fost niciodata egalat de Hitler, fata germana a Wolandului. Executiile se petreceau intim, nu in masa.
Ma uit la tinuta oamenilor de rand care si-au primit mortii, inalta, dreapta, neincovoiata, cu privirea inainte, neschimonosita, fara tanguieli, bocete, vaiete si alte suferinte exteriorizat "latine". Suferinta lor, spre deosebire de alte popoare este una interioara, veritabila si neexteriorizata. Lacrimile lor sunt Biserica lor, catolici ferventi, dar increzatori in ei insisi. Desigur intrebarea este daca Dumnezeu exista ca entitate supranaturala. Fara a intra in dezbateri teologice, raspunsul din punctul meu de vedere este ca nu, insa suma tuturor bisericilor din sufletele polonezilor reprezinta ideea de bine si sinonimul LUI.
Nu-mi doresc decat ca noi sa fim mai mult polonezi si mai putin romani.
da..., asta spuneam si eu, Polonia da lectii oricui, oricarei natii, indiferent de fitele culturale sau sociale pe care le are. Oricum, sa ma iertati pentru falsele emotii, dar eu am fost fericita ca presedintele Romaniei a ajuns acolo, cu sau fara nor, suprimind o tendinta la comoditate pe care toti ceilalti au avut/o. Si asta indiferent cum il cheama pe presedintele Romaniei. Neinteresanta persoana, ci numai reprezentarea.
RăspundețiȘtergereEmotii am avut io ca disparusesi...Revenind, a fost un act sublim de politica externa, dar si mai importanta a fost rezonanta inexplicabila intre oamenii de rand, romanii obisnuiti si polonezi. Fara a ma hazarda, indiferent cine ar fi fost in fruncea tarii, a dus cu el si aceasta traire.
RăspundețiȘtergereInteresant comentariul si analiza. Traiesc de ceva (multa) vreme pe meleaguri straine si am fost martor, cu o tristete amestecata cu ciuda, la cum tot cea ce insemna roman era tratat imediat cu dispret si un sentiment de teama. Nu conta ce meseria aveai, faptul ca le erai sef, in momentul in care spuneai ca esti roman primeai imediat un "Aaaa!!" plin de subintelesuri. Totul sa schimbat in momentul in care polonezii au inceput sa "cucereasca" Europa. Acum fraza folosita cind se discuta nationalitatea unui individ este "At least he/she is not polish!". Ai inteleg de ce. Uitandu-ma la polonezi si la felul cum se comporta, ma gandesc cu mandrie: "ce bine ca sunt Roman" :)
RăspundețiȘtergereOvidiu
Interesant ce sustii Ovidiu. Perspectiva aceasta nu am intalnit-o pana acum, dar daca mi s-ar permite o interpretare as spune ca oroarea europenilor "get beget" se datoreaza probabil faptului ca descopera concurenta serioasa in atitudine din partea acestui popor si nu intr-un sens peiorativ. Sa nu uitam ca istoria e plina de astfel de exemple si sa ne aducem aminte, chiar si in al doilea razboi mondial, englezii le sunt datori pilotilor de lupta polonezi, as putea risca putin, zicand chiar cu tara lor. Acestia au fost corp separat de elita, in cadrul RAF si au jucat un rol important in supravietuirea Angliei. E doar un mic exemplu. Sa nu uitam ca strategia USA de aparare e conceputa de un polonez Zbigniew Brejinski. Exemplele sunt multe. Dar mult mai la indemana este sa mergi in Polonia si sa vezi cu ochii tai ce diferenta este fata de Romania. Orice semn egal intre roman si polonez ar fi, pentru noi, un compliment adanc cat Groapa Marianelor si inalt cat Everestul, la un loc.
RăspundețiȘtergere