joi, 18 martie 2010

Scurt tratat de INJUSTITIE

Nu am nici o treaba cu sistemul juridic din Romania. Nu vreau sa fac parte din el, nu ma recunosc in el, nu e nici o mirare ca Romania e  numarul UNU la cauzele instrumentate de CEDO si este in topul tarilor cu cele mai multe condamnari si incalcari  ale  unei banale reglementari denumita conventia europeana a drepturilor omului. Care conventie, a cui?, de ce scriu mic? cand ar trebui sa scriu cu majuscule? Hmm...
La fel nu am nici o treaba cu medicii, nu ma reprezinta si nici cu preotii, o casta chinuita de vreme sa-si pastreze onoarea. Toate astea trei profesii sunt unite de o linie comuna. Nu vrei sa ai de-a face cu ele o viata intreaga si la un moment dai peste ele, te sufoca, nu mai scapi, te terorizeaza, te fac mic si in cele mai multe cazuri si disperat, vinovat cu sau fara vina, bolnav si uneori, in cazuri fericite, te ajuta sa inchizi ochii. De tot...

Cei mai simpatici imi sunt popii. De regula de astia dai cand stai drept, cand ti se rupe rau de tot, dar atat de rau ca nici nu mai stii de tine,  cu picioarele inainte, in locuinta cu 4 scanduri,  pe scut, ca efect si sau numai  al alorlalte profesii de mai sus sau cand bate diaconul in prag de post, sarbatoare etcetera, la fiecare locuinta, sa sfinteasca nu stiu ce. Nu stiu si n-am sa inteleg de ce nu merg intai la medici, judecatori, procurori si alte instrumente de tortura care cauta DREPTATEA in romania. Dumnezeu mi-e martor ca ar avea ce sfinti.

Romania 2010 martie: Un anume x, om tepuit de vreo cateva miliarde,  ma suna disperat ca a auzit  ca are nu stiu ce proces la judecatoria y la care nu a primit citatie. De regula nu cred ce spun oamenii, asa ca verific in evidenta electronica oficiala a instantelor romanesti, recte pe site-ul asta: http://portal.just.ro/ . Rezulta rapid ca omul are dreptate, exista un proces in care nu apare nici numele partilor, nici nimic altceva, ci doar o sumara descriere "cerere suspendare provizorie executare " si atat. De pe aceeasi evidenta oficiala a statului roman rezulta ca termenul de judecata este stabilit la ora 14, in camera de consiliu, la presedintele instantei y. Bun, deci este cel mai bun judecator din acea instanta si "seful" acestora. Ma linistesc. La ora 13,57 punct, GMT+2, sunt la usa presedintelui instantei, care era larg deschisa, cu imputerniciri si alte hartii, carate dupa mine, in graba de a lamuri problemele si a cauta dreptatea, macar sa stiu pentru ce, cu cine si de ce suntem in proces, fara sa fim anuntati. Ma intampina voioasa grefiera presedintelui: Da ce faaaci!? Semn bun zic, salut scurt  si intreb unde va avea loc judecata. Care judecata? Pai ora 14, cum scrie pe site, camera de consiliu. AAA, zice pai deja s-a pronuntat! Cum? Cum sa se pronunte? Este 13,58! Nu auzi, dand din umeri a lehamite, TU chiar nu auzi?

Acum multi ani, cand eram un copil mai necopt decat acum, l-am intrebat cu o curiozitate frageda pe un amic de-al meu, Dumnezeu sa-l ierte si sa aiba carari pline de verdeata acolo, ce simte cand pronunta o hotarare, judecator fiind. Si-a dat mana prin par, cu fata tanara si plina de viata, inrosindu-se instantaneu, ca la o mare, rusinoasa si pudica? dezvaluire: " Ma simt Dumnezeu!" A venit randul meu sa simt nu fiorii orgasmatici ai amicului, ci mii si mii de ace,ascutite, nemiloase, strabatindu-mi corpul si o frica inexplicabila cuprinzandu-ma pe de-a ntregul. Am gandit fara sa vreau, daca ajung in viata asta sa fiu judecat de el?

 Ironia sortii a facut ca el sa fie judecat de EL. Dar pana atunci, el a judecat... Dumnezeu sa-l odihneasca.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate

Despre mine

Fotografia mea
Locuiesc intr-o scrumiera, in zilele bune pe-un varf de ceara si mai tot timpul anului in diferite stadii vascoase mai mult sau mai putin colorate printre perii purtatorului de nas...